În urmă cu câțiva ani mi-am rugat soția să îmi scrie o scrisoare în care să descrie cum a afectat-o dependența mea sexuală. Scrisoarea ei este următoarea:

„Mi-ai cerut să scriu o scrisoare despre cum m-a afectat dependența ta. La vremea respectivă lucrurile nu erau așa de clare, eram tânără și nu știam ce să cred despre toate acestea. Aceasta a scos la iveală toate incertidudinile mele.  Mă măsuram cu alte femei „în ochii tăi”. Mereu încercam să văd ce anume găseai mai atractiv la celelalte – unde aveam lipsuri. Cel mai rău a fost la începutul căsniciei noastre. Nesiguranța mea plus dependența ta au dus la dezastru.

M-am uitat de câteva ori la filme porno din curiozitate, pentru a vedea ce îmi lipsește în pat. Într-un fel m-am torturat singură. „Nu sunt îndeajuns de bună”, „Nu pot să fac față”. La ce te uitai sau ce te atrăgea și eu nu îți puteam oferi? Mă uitam mereu la femei (probabil chiar mai mult decât tine) pentru a vedea dacă te uitai la talia lor mai mică, pieptul mai mare sau la acel ceva al lor.

La urma urmelor am reușit să văd că nu e „vina mea”. Dacă vreodată te hotărăști să o iei iar pe acel drum și să te autodistrugi, nu va fi vina mea. O să mă afecteze, da, dar nu ca și acum 12 ani.

Dependența ta a distrus și puțina încredere în mine pe care o aveam la vremea aceea și chiar nu era mult de distrus.  M-a făcut să fiu precaută cu tot – îmi era teamă că, dacă nu eram „perfectă” (orice ar fi însemnat asta) m-ai fi părăsit sau te-ai fi îndepărtat. Erai totul pentru mine, ceea ce era greșit iar atunci când m-ai înșelat cu o prostituată în 1991, m-ai distrus.

Chiar și în ziua de azi mă lupt cu nesiguranța; sunt paranoică în legătură cu orice poză care ar putea fi în mailurile pe care le primim sau în vreo revistă pe care vreau să o citesc. Nu este vorba despre faptul că eu aș crede că o să te întorci acolo unde ai fost, ci că ai putea vedea în acea poză ceva ce nu ai la mine”.

Procesul de vindecare în urma adulterului este dificil și uneori dureros și este nevoie de timp pentru a vindeca rănile provocate de înșelăciune. Fără îndoială, Dumnezeul cel Viu vindecă și reface complet femeile și căsniciile lor zdruncinate de infidelitate (și da, pornografia este adulter), așa că există speranță din plin.

O să folosesc câteva puncte pe care soția mea le-a menționat în scrisoarea ei drept ghid pentru câteva dintre temele pe care trebuie să le examinăm.

1. Nu este vina ta.

Ai putea avea 20 de ani, un corp perfect și i-ai putea oferi soțului oricât sex și-ar dori și tot nu s-ar rezolva problema sa de dependență sexuală.  De ce? Pentru că dependența de sex este felul său de a se confrunta cu golul, durerea și singurătatea din inima sa. Sexul nu repară o inimă rănită, ceea ce înseamnă că nimic din ceea ce ai face sau nu ai face din punct de vedere sexual nu este cauza problemei lui, indiferent de ceea ce spune el. Unii bărbați încearcă să profite de sentimentul fals de vinovăție al soțiilor lor spunând „numai dacă tu mi-ai da mai mult sex, nu aș fi așa” și folosesc asta ca un filtru fumuriu. Dacă soțul tău încearcă să folosească asta împotriva ta, înfruntă-l; nu-i permite niciodată să te învinovățească pe tine pentru decizia lui de a se închina Dumnezeului plăcerii.

În căsnicia voastră poate fi tensiune, în fiecare căsnicie există conflicte, dar nu se „rezolvă” apelând la pornografie sau la vreo aventură amoroasă. Dacă soțul tău este implicat în așa ceva, este mai mult decât sigur că este adâncit în izolare și desfrâu, ceea ce înseamnă că va face tot posibilul să evite asumarea responsabilității. 100 %  din vina pentru decizia lui de a trăi în desfrâu cade pe umerii lui, de aceea să nu permiți niciodată soțului tău să dea vina pe tine.  Nu tu ai provocat dependența, și nici nu poți să o vindeci.

2. Nu-i permite soțului să de devalorizeze.

Femeile fac asta, atunci când le permit soților lor să continue în dependența lor sexuală, fără a-i înfrunta. Dacă viitorul tău soț ți-ar fi spus „O să mă masturbez o dată pe săptămână consumând pornografie… sau o să am sex cu prostituate în timp ce suntem căsătoriți” nu ai fi ajuns în fața altarului cu el – l-ai fi pus să aleagă între tine sau păcatul sexual. De ce? Pentru că te-ar fi tratat ca pe un gunoi, dacă ți-ar fi spus așa ceva! Tu ești o fiică prețioasă a lui Dumnezeu, nu un trofeu pentru rafturile lui, așa că nu-i permite soțului tău să te trateze astfel.  Asta înseamnă că trebuie să aleagă între tine și pornografie, sau aventuri sau orice altceva ar fi modul său de a-și manifesta sexualitatea.

Trebuie să trageți împreună o linie în nisip: „ori eu ori pornografia… sau va trebui să vorbim despre separare.” Trebuie să facă un legământ, să facă orice este necesar, acum, pentru a scăpa de desfrâu. Legământul său trebuie să se arate prin fapte perseverente, hotărâte; în acest domeniu, numai cuvintele nu înseamnă nimic. Asta înseamnă că orice fel de pornografie trebuie înlăturată din casă iar el nu are voie să te distrugă pe tine sau familia voastră. Dacă este nevoie, se instalează un program de blocare a pornografiei (și îți dă ție parola), se înlătură computerul și/sau se închid toate programele TV. Înseamnă că el va merge la un grup și/sau la întâlniri cu un partener de terapie cel puțin o dată pe săptămână.

Dependența de sex este o problemă de care cu greu se scapă, dacă el nu face totul în mod consecvent, nu se va face bine… și dacă nu este hotărât să dea totul, este posibil ca el să trăiască încă în desfrâu. Minciuni, decepție și jocul de-a ascunselea joacă un rol important în caz de dependență sexuală, ceea ce înseamnă că nu poți să ai încredere că o să se facă bine doar prin cuvinte. Faptele sale sunt cele mai bune semne despre cât de serios este în căutarea ajutorului, așa că trebuie să cauți dovezi în fapte, nu în vorbe.

Nu va fi ușor să te confrunți cu soțul tău. Va fi adâncit în rușinea lui iar în jurul inimii sale va fi ridicat un zid de izolare. Îi va fi foarte greu să vorbească despre păcatul sexual – mai ales cu tine. Unii bărbați vor încerca să distragă atenția de la adevărata problemă prin izbucniri de furie și acuzații. Dacă face asta, nu prinde momeala și insistă pe miezul problemei. Cel mai bine îți iei câteva zile pentru rugăciune înainte de a te confrunta cu el; și mai bine ar fi, dacă ai avea prieteni care să se roage împreună cu tine.

Experiența mea arată că femeile simt că soții lor au devenit dependenți de sex cu mult înainte să înțeleagă cu adevărat acest lucru. Tu ai acel al 6-lea simț pe care noi, bărbații, nu îl avem și știi din instinct când ceva nu este în regulă. Dacă inima îți spune că ceva nu este în regulă cu soțul tău (și aceasta vine din locul potrivit, adică nu din nesiguranța ta) atunci este mai mult ca probabil să ai dreptate. Urmează-ți instinctul rugându-te și cerându-i lui Dumnezeu să îți spună ce să faci.

Ai tot dreptul să îi ceri soțului tău să aleagă între tine sau desfrâu, și ar trebui să îi ceri.  Greșeala multor femei este aceea de a nu face nimic, permițând soților lor să continue în dependență sexuală și să le distrugă, atât pe ele cât și pe copiii lor.

3. Pune-te în locul lui.

Atunci când soțul tău o ia pe drumul înspre recuperare, nu te aștepta să se elibereze de tot, peste noapte și pentru totdeauna de păcatul sexual, mai ales dacă a petrecut ani de zile saturându-și mintea cu desfrâu. (Aici mă refer la desfrâu în general, nu la aventuri amoroase sau sex în afara căsniciei, care trebuie oprite pe loc). Cei mai mulți bărbați (95%+) devin dependenți de pornografie la vârsta adolescenței, ceea ce înseamnă că vor să se lupte cu ceva care a durat o viață întreagă. Nu este o sarcină ușoară. A se elibera este de obicei un proces, nu un eveniment unic.

Dacă soțul îți arată prin faptele sale consecvente că vrea să scape de dependența sexuală. ajută-l în lupta sa. Roagă-te cu el și pentru el în fiecare zi. Întreabă-l o dată pe săptămână cum îi merge (asta va adăuga mai multă responsabilitate în viața lui). Amintește-ți că dependența sexuală are de-a face cu vindecarea unei inimi rănite și că probabil și el este la fel de confuz și speriat ca și tine (pe lângă faptul că îi este rușine).

Sunt convinsă că soția este cel mai bun aliat al unui bărbat în lupta acestuia împotriva plăcerilor trupești; implicarea și sprijinul tău pot face o mare diferență, deoarece poți să te îngrijești de el ca nici o altă ființă umană pe pământ. Dacă merge într-o călătorie de afaceri, poți să te rogi pentru el prin telefon când este în camera de hotel (și să îl întrebi dimineața următoare la ce s-a uitat). Poți (gentil) să îl ajuți să își găsească punctele oarbe.

Poate nu a avut parte de milostenie până atunci și milostenia ta poate juca un rol important în procesul său de vindecare. Atâta timp cât el luptă din greu, rămâi aproape de el; fii milostenia întruchipată pentru el.

4. Adu alte femei lângă tine

Nu încerca să treci singură peste asta. Ai fost adânc rănită și ai nevoie de alte femei cărora să le exprimi durerea; femei care pot să îți ofere ajutor și mângâiere și care să se roage cu tine.  (E important ca susținătoarele tale să nu pună paie pe focul mâniei tale – asta ar înrăutăți lucrurile și mai tare!) Femeile care se închid în ele sunt ca un vulcan care este pe cale să erupă iar dacă amână să ceară ajutorul celorlalți, adaugă și mai multă presiune exploziei care urmează.  Deoarece cei mai mulți dintre bărbații dependeți de sex gândesc „Sunt singurul care se luptă cu această problemă și nu pot vorbi cu ceilalți”, așa gândesc și soțiile lor „Nu pot vorbi cu nimeni despre această problemă; nici o altă femeie nu vorbește despre aceasta așa că trebuie să fiu singura”. Gândește-te la acest lucru: după fiecare studiu efectuat, reiese că cel puțin 50%  dintre bărbații din biserică au o problemă legată de pornografie sau de dependența de sex.  Înseamnă că 50% dintre soțiile din biserică, la un moment dat (când dependența soților lor va ieși la iveală) vor avea de a face cu durerea provocată de adulterul perechilor lor.  Nu ești singură și există mai multe alte femei care trec prin aceeași situație.

Unele femei evită să vorbească despre problema soților deoarece le este teamă că ceilalți vor gândi că „ea nu a făcut destul ________(poți scrie în spațiul liber ce incertidunine vrei) pentru el”. Ele cred că dependența sexuală a soților lor este dovada condamnatorie că a fost o parte în căsnicia lor care nu a fost completă, și că dacă ceilalți, în special femeile vor afla, ele vor fi judecate. Gândește-te mereu la adevărul menționat mai sus, că, în ciuda minciunilor de rușine pe care Satan încearcă să ți le pună în spate – dependența de sex a soțului tău nu este vina ta.  Scopul lui Satan este de a-ți distruge căsnicia și te va ataca cu gânduri de îndoială, nesiguranță și frică de judecată din partea celorlalți pentru a te izola și a te rupe de orice ajutor și încurajare. (El folosește aceeași metodă de atac și pentru soțul tău pentru a-l împiedica să ceară ajutor).

Amintește-ți că are loc o bătălie spirituală reală și că inamicul nostru va face tot ce îi stă în putință pentru a vă ține izolați, pe tine și pe soțul tău.

Nu lăsa rușinea, frica sau nesiguranța să te oprească să ceri ajutor.

Vrei să eviți să îți descarci pe soțul tău toată forța durerii și furiei tale. Nu înseamnă că nu ar trebui să îți exprimi sentimentele în fața lui; ar trebui, dar de asemenea ai nevoie să vorbești și cu alte persoane, care nu sunt implicate emoțional. Să vorbești cu alte femei o să ia o parte din presiunea din căsnicia ta, care poate a ajuns deja la punctul de fierbere.

Avem femei disponibile care te pot ajuta prin Email, dacă nu ai pe cineva în apropiere cu care să poți vorbi. Te rog trimite-mi un mesaj dacă vrei ca altă femeie să te contacteze.

5. Evită să cauți mângâiere în locurile greșite

Poate ești tentată să cauți mângâiere în brațele altui bărbat, sau să intri în contact cu alți bărbați pe chat în timp ce soțul tău se trudește. Nu face asta. Nu va face decât să aducă mai multă durere și stres unei căsnicii care deja este pe cale să se destrame. Nu începe să te uiți la filme porno (așa cum a făcut soția mea) pentru a „vedea ce îți lipsește”… asta te va distruge în continuare, atât pe tine cât și pe familia ta. Păstrează partea ta de drum curată.

Unele femei o să aibă tendința de a căuta consolare în mâncare în această perioadă. Dacă te îndopi cu mâncare nu o să rezolvi problema, și, exact ca și plăcerea trupească, poate să ridice un zid de rușine între tine și Dumnezeu.  Caută mângâiere prin sprijinul altor femei și în prezența lui Dumnezeu, care așteaptă să-ți ofere mângâiere. Dacă încă nu te-ai apucat, ia-ți un jurnal și scrie în el sentimentele tale. Dumnezeu poate să te binecuvânteze, să te mângâie și să îți vorbească dacă îți deschizi sufletul în fața Lui scriindu-I.

6. Confruntă-te cu rănile provocate de tatăl tău

Nu este vina ta că te-ai căsătorit cu un bărbat care a devenit dependent sexual. Cele mai multe dintre femei au fost neglijate sau abuzate în perioada lor de creștere de către tații lor și s-au căsătorit cu un bărbat care îl reflectă pe tatăl lor din punct de vedere emoțional. Unele femei se căsătoresc cu un bărbat din motive ascunse, pentru a trece peste rănile din copilărie – convinse că „legând” soțul și/sau creând „mariajul și căminul perfect” ar putea vindeca rănile provocate de către tatăl lor.  Nu poți să îl legi de tine și chiar dacă ai putea, asta nu ar vindeca durerea din inima ta.

Când înșelăciunea soțului tău va ieși la iveală, aceasta poate să înrăutățească orice rană nevindecată care a fost provocată de tatăl tău iar tu ai putea cădea într-o depresie adâncă – sau vei avea probleme din cauza unor accese de furie în situații care nu au de a face cu adulterul.

Bineînțeles că unele dintre aceste situații ar fi reacția naturală la ceea ce a făcut soțul tău, însă ar putea însemna și faptul că adulterul lui ar răsuci cuțitul în niște răni vechi care trebuie să se vindece. Dacă nu te înfrunți cu rănile provocate de către tatăl tău, poți ajunge într-un cerc vicios al amărăciunii și depresiei – și căsnicia la fel.  Cum să înfrunți rănile provocate de către tatăl tău se prezintă mai detaliat în articolul Cum să vindeci rănile provocate de către tatăl tău.  Cu toate că acest articol a fost scris din perspectiva unui bărbat, principiile descrise acolo se pot aplica și de către femei.

7. Fă-L pe Dumnezeu izvorul vieții tale.

În scrisoare, soția mea scria „Te-am făcut Totul pentru mine”, un alt fel de a spune că făcuse un idol din mine. Bărbații nu sunt nici cavaleri în armuri strălucitoare nici mașini de vise romantice; suntem vase de lut sparte, ca și femeile. După cum bărbații tind să facă un idol sau sursa de viață din meseria sau munca lor, femeile pot să facă din relațiile lor sursa încrederii în forțele proprii. Atunci când o femeie face din soțul sau din familia ei un Dumnezeu (aceasta înseamnă: „Sunt împlinită dacă am un soț perfect și copii perfecți”), ea pune niște greutăți imense pe umerii celor dragi. Căci atunci când ceva nu merge bine, cum ar fi faptul că soțul ei mărturisește lupta lui împotriva dependenței sexuale, lumea ei se prăbușește în momentul în care se năruie fundamentul pe care si-a construit încrederea în forțele proprii.

Pentru a-ți reconstrui încrederea, simțul tău pentru demnitate trebuie să vină de la Dumnezeu iar El trebuie să fie primul izvor al vieții, dragostei și valorii. Doar dragostea lui Dumnezeu te poate ajuta să treci prin toate furtunile și greutățile vieții. Dacă l-ai acceptat pe Hristos drept Mântuitorul tău, ești fiica lui Dumnezeu prețuită și preaiubită în ochii Lui (vezi Efeseni 1 & 2 și primul verset Ioan 4). El nu te va trăda ori abandona cum fac alți oameni zdruncinați. Dacă ai acceptat dragostea lui Dumnezeu și El este pe primul loc în viața ta, îi poți cere soțului să se decidă între tine și pornografie, căci valoarea ta vine de la Domnul și nu de la soțul tău. Dacă Dumnezeu e primul, încrederea ta nu va fi zdruncinată de luptele soțului tău pentru că îl vei vedea asemenea unui vas de lut spart, asemenea cuiva care are nevoie de îndurarea lui Dumnezeu, nu asemenea unui „tot” de care depinde viața ta. Dacă Îl ai pe Dumnezeu pe primul loc, îți va fi mai ușor să te alături soțului tău în lupta sa.

Și dacă Dumnezeu este izvorul vieții și dragostei tale, poți face ceea ce urmează, și anume:

8. Iartă-l pe soțul tău

Dacă vrei să te vindeci complet de toată amărăciunea și durerea provocate de trădarea soțului tău și dacă vrei să îți supraviețuiască căsnicia, va trebui să îl ierți.

Iertarea nu înseamnă să încerci să scurtezi procesul natural al întristării sau să negi faptul că ai fost rănită.  Nu înseamnă să iei problema asupra ta. Pentru a ajunge la iertare trebuie întâi să admiți că ai fost rănită – adânc.

Iertarea o să te coste totul iar pe soțul tău nu o să îl coste nimic. Înseamnă că nu o să îi reproșezi niciodată ceea ce ți-a făcut; vina lui, pe care nu o va putea răscumpăra niciodată, va fi ștearsă de-a întregul.

Să îți ierți soțul pentru păcatul său împotriva ta va fi probabil cel mai apropiat gest asemănător lui Hristos pe care îl vei face vreodată și asta te va identifica precum nimic altceva cu Hristos. Isus a fost ucis de oamenii pe care i-a iubit, pentru ca oamenii aceștia pe care i-a iubit să îi fie aproape. Ai fost înșelată de omul pe care l-ai iubit și singurul mod prin care vei putea înlătura bariera dintre tine și soțul tău este de a-l ierta, așa cum Hristos iartă.

Dacă te abții și nu ierți, te vei lăsa prinsă de amărăciune și durere, care te vor mânca de vie. Amărăciunea ta va fi mereu un zid între tine și soțul tău și va umple căsnicia voastră de resentimente, lipsă de comunicare și sentimente rănite.

Iertarea nu îi va permite să facă abuz de îndurarea ta și să cadă pradă păcatului sexual. Nu înseamnă că îl absolvi de responsabilitatea pentru faptele sale sau că nu trebuie să dea totul în lupta contra desfrâului.

Iertarea este o alegere, un gest puternic de voință; nu este ceva ce vei simți că vrei să faci. Înseamnă să renunți la toată mânia și să îți eliberezi soțul de orice așteptare de a se târî în fața ta sau de a repara totul. (Ceea ce el nici nu poate.)

Atunci când îl ierți, dai voie ca harul lui Dumnezeu să îți umple inima, să spele toată durerea și mânia și să te umple cu pacea sa. O să dobori un zid care exista între tine și Dumnezeu și între tine și soțul tău.  Iertarea ta Îi va permite harului lui Dumnezeu să se reverse asupra soțului tău și să îl scape de rușine și vinovăție. Numai după ce ai iertat, vei regăsi pacea. Dacă nu poți ierta, Isus îți va da puterea să faci asta, dacă vrei.

Share this post